m
Image Alt

Trompeta Căprioarei

Trompeta Căprioarei

Cantharellus Tubaeformis

Cantharellus tubaeformis (Trompeta căprioarei, cunoscuți în popor drept „gălbiorii iernatici”) sunt ciuperci comestibile din familia Cantharellaceae, fiind răspândite în aceeași zonă cu frații lor clasici: gălbiorii. Au un miros puternic fructat, asemeni gălbiorilor (care au miros de caisă) și se regăsesc cel mai des în pădurile de foioase și conifere, sub fagi, brazi, dar și în tufișurile fructelor de pădure și în mușchi.

 

Acești bureți se dezvoltă în mese mari, în ciucuri bine ascunși sub frunziș, putând fi culeși în toată perioada tomnatică târzie. Există excepții când putem găsi astfel de ciuperci comestibile și în luna iulie – august, însă adevăratul sezon de cules al Cantharellus tubaeformis este în timpul toamnei târzii, din septembrie până în finalul lunii noiembrie.

 

Sunt cunoscuți datorită gustului piperat (mai puternic decât la clasicii gălbiori), dar foarte gustos. În bucătărie se poate găti exact ca gălbiorul, fiind preferată pentru un aport sănătos de vitamina D. Ciuperca se digeră destul de greu, încât consumul în exces poate aduce cu sine stări de disconfort digestiv. Însă ciuperca Trompeta căprioarei nu este toxică, fiind considerată comestibilă încă din cele mai vechi timpuri.

Categoria:

Data: